Cine sunt șefii FRF care decid selecționerul României. Doi consilieri ai lui Băsescu, un proprietar de vulcanizare și un fost ziarist au în mâini soarta naționalei

Redactor:
Matei Udrea
Cine sunt șefii FRF care decid selecționerul României. Doi consilieri ai lui Băsescu, un proprietar de vulcanizare și un fost ziarist au în mâini soarta naționalei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru oameni de la vârful FRF au, zilele acestea, complicata misiune de a găsi un succesor adecvat pentru Iordănescu pe banca echipei naționale a României. Decizia le aparține, în ordinea funcțiilor, lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, Radu Vișan, secretar general al FRF, Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF, și Andrei Vochin, consilier al președintelui FRF.

Responsabilitatea e mare în principal pentru că, spre deosebire de alte generații, când la națională erau fotbaliști valoroși care jucau aproximativ la fel indiferent cine era pe bancă, acum suntem în criză. România are jucători foarte slabi, fără valoare și personalitate – o echipă de nota 4, după cum spunea Duckadam înaintea turneului final al Euro -, iar obiectivul este calificarea la Mondialul din 2018 dintr-o grupă cu Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Cum echipa nu mai poate ajuta antrenorul, așa cum se întâmpla pe vremea lui Hagi, trebuie multă pricepere și inspirație din partea celor care aleg selecționerul, pentru că e nevoie de un proces invers: aducerea unui antrenor care să ajute echipa.

ProSport vă prezintă, în continuare, un scurt portret al celor patru oameni care vor numi selecționerul României.

Burleanu: omul sistemului, proprietar de ONG, absolvent al școlilor de cadre


Premierul Dacian Cioloș și șeful FRF, Răzvan Burleanu. FOTO: Mediafax

> Președintele Răzvan Burleanu, personaj propulsat în fruntea federației la 29 de ani după ce fusese consilier al lui Traian Băsescu, e legat de fotbal prin cariera juvenilă. „La vârsta de șapte ani am fost înscris la Centrul de copii și juniori al lui FCM Bacău. Antrenându-mă cu rigurozitate și consecvență, am fost printre cei mai buni fotbaliști, fiind mereu selecționat pentru primul unsprezece”, se autoportretizează Burleanu pe site-ul său, menționând că era cât pe ce să fie convocat și la naționala de juniori.

A făcut și școala de arbitri, apoi, încă de la 19 ani, s-a îndreptat spre „traseul academic”, așa cum scrie el pe site – în fapt, a bătut la ușile sistemului. A absolvit SNSPA (fosta „Ștefan Gheorghiu”, pepiniera de cadre a Partidului Comunist și locul unde soțiile șefilor SRI primesc catedre didactice).

La 24 de ani figurează ca inițiator al unui ONG (Qvorum) conectat la fondurile europene. „Institutul pentru Democrație Participativă Euro Qvorum este o organizație non-guvernamentală, fondată în anul 2008 de către un grup de tineri specialiști, care are ca obiectiv stimularea participării cetățenilor și a partenerilor sociali și economici în procesul decizional național și european. În acest sens, Qvorum derulează proiecte ce urmăresc structurarea și profesionalizarea dialogului dintre societate și decidenții politici”, sună autocaracterizarea de pe site-ul ONG-ului condus de Burleanu.

La numai 26 de ani și-a luat doctoratul „în domeniul schimbărilor organizaționale produse în România ca urmare a proceselor instituționale de europenizare”, titlul lucrării fiind „Europenizarea partidelor politice din România”.

Inevitabil, actualul președinte al FRF a ajuns și la Colegiul Național de Apărare, un „,must have” pentru oricine tânjește să intre în sistemul care controlează acum România. Politicienii Liviu Dragnea, Victor Ponta, Elena Udrea, Valeriu Zgonea, Alina Gorghiu, actualul șef al SRI, Eduard Hellvig, fostul șefi SRI George Maior, actualul șef SIE Mihai Răzvan Ungureanu și, desigur, generalul Gabriel Oprea sunt și ei oameni trecuți prin această instituție. 

În paralel cu această traiectorie „academică”, Burleanu a urcat abrupt și treptele sistemului. A fost, pe rând, consilier în Primăria Bacău, consilier în Parlamentul României, consilier la Autoritatea Electorală Permanentă, consilier al lui Traian Băsescu în departamentul pentru minorități naționale. Totul, până la 29 de ani.

Din 2014 a ajuns președintele FRF.

Radu Vișan: cavalerul lui Băsescu. Nu-i place fotbalul


Radu Vișan, secretarul general al FRF. Consideră că lipsa sa de interes față de fotbal reprezintă un avantaj. FOTO: Mediafax

> Secretarul general Radu Vișan, 34 de ani, are o traiectorie asemănătoare cu cea a șefului său de la FRF. A fost consilier la Primăria Ploiești între 2003 și 2006 (deci începând de la 21 de ani!), consilier prezidențial al lui Traian Băsescu (2008-2014). La fel ca și Burleanu, a primit de la fostul președinte decorația Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler. În urmă cu doi ani, Vișan – despre care malițioșii din federație afirmă pe la colțuri că, în realitate, ar fi superiorul ierarhic al lui Burleanu – a mărturisit cu onestitate că nu e microbist și nici măcar nu-i place să se uite la fotbal.

Gabriel Bodescu: prietenul PSD-ului, partener de afaceri cu Burleanu, omul care a întrebat „cine sunteți voi, mă, marea Generație de Aur?”


Gabriel Bodescu, omul cu bilețelele la FRF. FOTO: Mediafax

> Gabriel Bodescu, prieten foarte apropiat al lui Burleanu și, de anul trecut, secretar general adjunct al FRF, vine dintr-o zonă neclară. În trecut, Bodescu a fost partener de afaceri cu Burleanu în domeniul minifotbalului, unde cel din urmă a înființat și o federație. Patrona echipa Viitorul Buzău, din Liga a 3-a. Până la cooptarea sa în conducerea federației, pentru o vreme, cea mai importantă legătură cu fotbalul a fost în calitate de importator de echipament sportiv (brandul Hummel). Presa locală nota că, după ce a ajuns la FRF, supervizor al centrelor federale de la Buftea și Mogoșoaia a ajuns Mihai Baltă, director în Primăria Buzău, fost prefect PSD al județului. Potrivit sport24h.ro, Bodescu deține și o vulcanizare la intrarea în Buzău, precum și o suprafață pe care a concesionat-o de la Primăria locală și unde a construit terenuri de minifotbal.
În aprilie 2015 a reușit să-l schimbe și pe șeful Asociației Județene de Fotbal Buzău, Pompiliu Coșconea, înlocuit cu un alt pesedist, Adrian Petre, pe atunci vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău. Anul trecut, Bodescu a fost bătut de Prunea după ce l-ar fi sfătuit pe Burleanu să nu respecte o înțelegere cu fostul internațional. Acesta câștigase procesul cu FRF pentru că fusese concediat abuziv și ajunsese la un acord cu Burleanu pentru a stinge amiabil conflictul. Bodescu l-ar fi convins pe șeful FRF, potrivit Mediafax, să denunțe înțelegerea. Apoi, de față cu mai multe persoane, i-ar fi strigat lui Prunea: „Cine sunteți voi, mă, marea Generație de Aur?”.

Andrei Vochin: fost ziarist, omul cu propunerile. Cel care, înaintea alegerilor, l-a întrebat pe Gică Popescu: „Cine e, mă, acest Burleanu?”


Primul din stânga: Andrei Vochin, vocea de la urechea lui Burleanu. FOTO: Mediafax

> În aceste condiții, Andrei Vochin, fost ziarist, în prezent consilier al lui Burleanu, rămâne, dintre factorii de decizie existenți acum la FRF, cel mai familiarizat cu fotbalul. Vochin a fost jurnalist la Gazeta sporturilor și, o lungă perioadă de timp, redactor șef adjunct în colectivul condus de Ovidiu Ioanițoaia și, apoi, de Cătălin Tolontan.

Vochin, care are și carnet de antrenor, se ocupa, pe când era ziarist, de o rubrică de tactică în „Gazeta sporturilor”. Are, spun surse federale, un cuvânt greu de spus în alegerea selecționerului. Totuși, în 2014, când a încercat să-l aducă pe Bruno Labbadia, propunerea sa nu a fost acceptată. Consilierul lui Burleanu a reiterat propunerea acum. Tot la recomandarea sa a fost angajat și actualul preparator fizic al naționalei, grecul Christos Papadoupulos, unul dintre cei arătați cu degetul pentru dezastrul de la Euro 2016, unde România s-a prezentat lamentabil ca potențial fizic.
Jurnalistul Daniel Conțescu, de la Libertatea, a relatat despre Vochin că, înainte de alegerile pentru șefia FRF, din 2014, s
-a întâlnit cu Gică Popescu, pe care l-a întrebat:  „Gică, cine e, mă, acest Burleanu? De unde dracu” a mai venit și ăsta?”.
 

Aceștia sunt oamenii care, zilele acestea, iau o decizie foarte importantă pentru destinul pe termen mediu al naționalei tricolore. Și, în general, decid destinele fotbalului românesc.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Adevărul despre Călin Georgescu. De ce a venit în România, de fapt
Adevărul despre Călin Georgescu. De ce a venit în România, de fapt
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×